E ceva mai mult decât dorul,
un neastâmpăr ca luciul pe coasă,
cum o să fie țara de acasă
care
dinaintea nașterii mele mă cheamă?

Ca la orice aeroport
or să mă pună să declar
ce-aduc în valiza ce-o port.
O să fie clar,
ce frumusețe de sfadă între ei:
– Ce sunt astea? Ne minte?!
– C’mon! Niște biete cuvinte,
scule fără valoare.
Individul, de lângă parafă,
obișnuia dintr-o dușcă să soarbă
chiar și o lună plină,
plină ochi băuturilor rare,
și la plecare
punea cuvintele să-i cânte
când jefuia dintr-o garafă,
cu un sărut luminii,
porfira visului și vinul.
Numai pădurea nebună
credea despre el că-i poet!
Nu vezi, că și haina-i miroasă
ca bradul, ca pinul
și e croită exact după moda lui Iosif,
dulgherul ce lucra în Nazaret.