IMG_2510

CUVÂNTUL CĂZUT ÎNTRE SPINI

Sărmanele urechi!
După corvada zilei la cules,
moțăiau pe lângă înțeles
în fața Semănătorului.
De toropeala oborului
li se ofiliseră aripile
spre zvâcnetul de rază
al zborului.

”N-a mai rămas între voi
nici o ureche trează
să privegheze cu Mine alături
la frângerea luminii?
Nici măcar unul nu e?”
…apoi și-a încheiat pilda
și despre ultima sămânță
cum or s-o răstignească spinii
pecetluindu-i moartea în cuie.

Cu geana udă
numai ochiul lui Ioan
putea să audă
sfârșitul de pildă a Vinere Mare.

…în lăcrămare,
ucenicul
făclie-nflori Nouratei Fecioare:
”Iată,
a învins Spicul!
Cum încercau sămânța să-I omoare!
Bucură-te, Maica Luminii!
Coroana de-mpărat
I-o țin peste moarte,
învinșii grăuntelui – spinii!”

Amar e tâlcul greu,
freatic prin scriptură
ce ni s-a dat ca semn,
că însuși Dumnezeu
își va jura Cuvântul Său pe lemn
în Spicul ce-i va fi și semnătură.

Advertisements