Care vântoasă
sămânța pe stei ți-a proscris,
pin singuratic, pin de apus?
Mijlocit de două prăpăstii,
între ele certate,
una în jos, una în sus!
Care peniță japoneză,
în singurătate,
spânzurat peste hăuri te-a scris?

Cheia de taină e încă ne-ntoarsă
retezului.
Mă gândesc, japonezului
oare penelul nu-i tremura de teamă
când mă semna cu tuș hieratic,
împrumutului tău
ideogramă?

Pin singuratic,
pin de apus ce n-apune,
taci și nu spune
de-abecedar cu buchea-mi avatară,
tu,
numelui – ideogramă de lemn,
taci, că și luceafărul ne face semn,
pin singuratic,
pin de apus ce n-apune,
tace-mă tot, nici măcar cerul
ideogramei nu-l spune,
că amândoi într-o noapte-am băut
întreaga-i lumina
atât de crudă și-amară,
durerea adâncului greu.