Pentru revista click here:
REVISTA ALBANEZUL CU DUMITRU ICHIM DIN CANADA
REVISTA ALBANEZUL CU DUMITRU ICHIM DIN CANADA
Periodic al Uniunii Culturale a Albanezilor din România, Revista Albanezul / Shqiptari, Bukuresht (Nr. 3-2013) București, este dedicată în întregime Preotului Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario, Canada, considerat a fi la ora actuală unul dintre cei mai mari poeți contemporani nord-americani. Revista este un periodic al Uniunii Culturale a Albanezilor din România și, bucurându-se de un colegiu de redacție prestigios, (Acad. George Brâncuș, Dr. Gelu Maksutovici – Președinte de Onoare al UCAR, poetul și traducătorul Baki Ymeri, Tiberius Puiu, Adriana Tabacu, Përparim Demi, Costin Cristescu) fiind cu fiecare apariție o oglindă vie a comunității albaneze, dar și prezentând, în același timp, personalități ale lumii literare și artistice de pe tot mapamondul, Albanezul este un pod de prietenie între membrii comunității care trăiesc în România și în străinătate și personalități ale lumii întregi. Deviza permanentă a acestei reviste este că ,,unicul popor din lume înrudit cu românii, pe linie daco-traco-ilirică este poporul albanez.
Muguraș Maria Petrescu,
dumitruichim 
Sunt asa de norocoasa ca am sansa de a cunoaste aceasta personalitate marcanta a literaturii romanesti. Mai mult, am sansa de ai asculta poeziile recitate chiar de dansul.
mulțumesc
Ohh… Doamne!!!
Ce ignoranţă pe capul meu plat, cu creier de gumă!!!
Habar nu aveam cu cine stau de vorbă, deşi am mai fost eu pe aici, dar niciodată nu am fost atât de amprentată ca acum…
Revin cât de curând, după ce ies din şoc şi după ce mă mai tocmesc cu negustorul, să-mi dea şi mie ceva timp. 🙂
Reverenţe şi nu imeeeeennsss MULŢUMESC!!!
Poems in Romanian and German by Dumitru Ichim
CÂND DUMNEZEU A PLÂNS PE UN TOIAG
N’au fost nici harfe sa îngâne merii,
ci numai piatră pe piatră,
cuiburi de piatră sub grindă de piatră
a viespe de
slovă scufundându-se’n lespede
pâna’n rărunchii tăcerii.
Nici fluiere n’au fost și nici tâmpine
când Simeon a venit să-L întâmpine.
Totul de piatră. Cremene mută.
A-ngenuncheat Bătrânul în cuvânt
ca văluritul lunii pe vioară –
acum lumină și-apoi iarași tărie:
”Marie? și Pururea Fecioară,
așteptarilor mele-mprumută
Pruncul tău și-al Duhului Sfânt…!”
N-au fost nici goarne, nici tâmpine
când Simeon a venit să -L întâmpine,
ci doar alături piatra încerca straluminii
amestecul de sânge cu-al sfintelor ape
spre cristal limpezind negrăit axion,
pe când Batrânul își strângea în pleoape
povara de lumină a lacrimii, cu greu,
așa cum pe ascuns
o plânse însuși Dumnezeu
pe lemnul de toiag al lui Aaron.
ALS GOTT AUF EINEN STOCK GESTÜTZT WEINTE
Es gab keine Harfen, die den Apfelbäumen vorspielten,
sondern nur Stein auf Stein,
Nester aus Stein, unter Balken aus Stein
wie Wespen
der Buchstaben, die im Boden untertauchen
bis in das Tiefinnerste der Stille.
Keine Flöten gab’s, auch keine Pauken erklangen
als Simon kam, Ihn zu empfangen.
Alles aus Stein. Stummer Kieselstein.
Der Alte kniete nieder im Worte
wie auf die Geige des Mondes Wellenschein –
jetzt Licht und danach wieder Stärke:
„Maria? und die ewige Jungfer allein
meinen Erwartungen leihe dein
Kind und des Heiligen Geistes Horte …!”
Weder Hörner, noch Pauken erklangen,
als Simon kam, Ihn zu empfangen,
sondern nur der Stein nebenan versucht’ zu erleuchten,
das Gemisch des Blutes mit den heiligen Wassern,
zu Kristall reinigend den Lobgesang, unausgesprochen,
während der Alte in den Lidern versuchte zu fassen
die Bürde des Lichtes in der Träne, nur schwer,
so wie heimlich
sie weinte selbst der Herr,
auf Aarons Holzstock gestützt, gebrochen.
REPORT THIS AD
POVESTEA BASARABIEI
Precum grăiră pietrele rămase
și ramurile,
peste noi au trecut
toate neamurile
călărindu-și demonii și iepele,
dar auzirăm
că iarăși le-ar fi gravide
stepele.
Nu ne-am temut de ei
niciodată
urmând povața, cum ne-o dase vântul
odată:
Celui hulpav să – ți răpească pământul,
fii milostiv și dă-il
încet și creștinește –
lopată cu lopată!
DIE GESCHICHTE BESSARABIENS
Wie die verbliebenen Steine und Äste
erzählten
über uns zogen dahin
alle Völker, die quälten,
im Ritt ihre Dämonen und Stuten,
aber wir hörten,
dass ihre Steppen
wieder brüten.
Vor ihnen nie wir uns
gefürchtet haben
befolgend die Lehre, die uns die Winde
vor langer Zeit mal gaben:
Zu dem der gierig ist, den Boden dir zu rauben
sei gutherzig und gib ihn ihm
langsam und christlich
Erdschaufel um Erdschaufel !
IOV CEL NOU ÎȘI IA RAMAS BUN
Atât de singur era Iov,
uitat de toți, sub un salcâm,
dar într-o seară
păianjenul, prietenul de sus,
pe-un fir de borangic
se coborî ca de pe-un alt tărâm;
apoi lui Iov,
grăindu-i rar, i-a spus:
Un Om, cu ora lui amară,
azi noapte, când dormeai, veni;
parcă-nflorea o denie de prun
în părinteasca Lui privire:
”M-am abătut pentru rămasul bun,
că mâine
Eu merg la răstignire
Și-atunci când te-i trezi
când o să-ți fie sete
o să – ți întindă-n trestie – burete
cu – oțet și cu venin,
dar Eu îți las
în pânza lunii, la vecin,
trei picături de rouă să te-adape.”
Își șterse
celelalte izvorâte-n pleoape,
și plecând
ne-a spus atât,
doar: ”Pace vouă!”,
te-a sărutat pe frunte
Și s-a dus.
REPORT THIS AD
HIOB DER NEUE NIMMT ABSCHIED
So einsam war Hiob,
als wenn unterm Akazienbaum von allen er vergessen wäre,
aber an eines Abends Grunde
stieg die Freundin von oben, die Spinne,
an einem Seidenfaden herab,
wie aus einer anderen Sphäre;
dann hat sie Hiob
gesagt mit langsamer Stimme:
Als du schliefst, heut’Nacht,
kam ein Mensch, in seiner bitt’ren Stunde;
Es schien als erblühe eine Andacht an eine Pflaume
in seinem väterlichen Blick:
„Auf Umwegen, zum Abschied bin ich gekommen,
denn morgen
sterbe ich am Kreuz, ist mein Geschick
Und wenn du dann erwachst,
wenn durstig du wirst sein,
werden sie dir Schilfrohr reichen – einen Schwamm allein
mit Essig und Gift,
aber ich lasse dir
im Gewebe des Mondes, beim Nachbarn,
drei Tautropfen, um deinen Durst zu stillen.”
Er wischte sich
die anderen aus den Augen, erschienen oh’n Willen
und sagte weggehend nur
„Friede sei mich euch!“
küsste dich auf die Stirn
und ging.