RUGUL APRINS
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Monthly Archives: April 2012
DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV
Adevărata ardere de tot
nu-i boul ars din corn până-n copită
cum cere steaua
canoanelor și herbul,
ci inima de poți ca să o prinzi
pe piscul care-l știe numai cerbul.
”Rămas-am, zise Iov,
doar piele, os și cântec,
dar inima ieri sară
prin psalmul spart s-a-ntors;
din milă oare, sau descântec?
Cum se uita la mine
cu-april de căprioară!”
”Hai,îndrăznește
ora e anume
ca să-i ridici rătezul, eu socot,
că spre ieșirea ta din lume
numai pe mine poți să mă aduci
lui Savaot
ca ardere de tot.”
Și împreună lemnele cărară
spre-altarul de jertfire holocastă,
iar când fu gata
s-o junghie pe sub grumaz și coastă,
de braț îl prinse
arhanghelul, iscat dintr-un răstimp pustiu,
cu grai amar ca verdele de nuci:
” Cum îndrăznești lui Dumnezeu s-aduci
o inimă ce n-a-nvățat să zboare?
Sau bănuiești ceva de vreun pariu
din vreun ecou zălud?”
S-a-ntunecat privirea celui rigă peste Uz:
”E-un neînțeles sucit prins de auz?
Domnul a dat, de ce n-a vrut să ieie?”
Iar inima-i răspunse: ”Știi, și-n
răscrucea cu amnarul scăpăratei clipe
poate să fie-o cheie?
Gustă lumina – simt odrăzlind aripe
pe umeri
și-or înflori ca timpul alb de vișin!
Ce-i arderea de tot?
Cenușă e? Zici: fum?
O, nicidecum! O, nicidecum!
E doar atunci
când poți îmbrățișa pe Savaot,
sorbindu-I limpezime limpezimii
și să-L cuprinzi nu-n două brațe omenești,
ci-n șase vâlvătăi de-aripe,
ca heruvimii
când zbor în jurul Lui
ca ardere de tot.
APOCRIFA LUI AUGUSTIN
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
APOCRIFA LUI AUGUSTIN
Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,
că un copil ar fi săpat o groapă
ca-n ea să mute marea
cu pumnii plini de apă.
Așa, după ureche,
ne cântă Augustin.
Dar spusu-i frânt de sens pe jumătate.
Pe țărmul cela nu trecură mulți,
ci-un singur Om cu plete răsfirate,
însă desculț,
și-aceasta multora le scapă –
era chiar Omul ce a mers pe apă,
și pruncului i-a spus că-I Apa Vieții.
Acesta a-nceput să sape
în urma Lui, ce-o-ntipări piciorul,
și din adâncul gropii
tămăduind spovada în minune
ca șoapta lunii se rosti
izvorul.
Si într-o clipă,
(lasă pe raft Scriptura),
întreaga mare, val cu val,
se-nghesuia îngenunchind către copil
ca urmelor din pumnii lui
să ia măsura,
iar el zâmbind întâmpinării
ducea din groapa lui
cu împrumut din urma de lumină
lăsată cândva mării.
A dat din cap prea înțeleptul
neînțelegând nici marea, nici pe țânc,
apoi umflându-și pieptul:
Jocul e joc, chiar dacă pare-adânc!
Numai în cer,
în joc cu pescărușii,
copilul e strigat de Păzitor:
Lasă-l în pace, el e teolog,
vino cu mine,
repede, te rog,
( nu spune de aceasta nimănui)
și pe aici sunt urme de la mersul Lui.
Deschide palmele
și-urmează-mă în zbor!
dumitruichim 