Durerea, bucuria, nu-s sufletului coajă,
Când plumb și aur piatra-i amestec săcărâmb?
Sălbatic drum prin lozii, miroase încă-a mlajă,
Când îmi aprind chibritul din steaua de carâmb.
Înnaripată jertfă pe-altar mă cere via.
Voi n-ați văzut cum rouă cârcelul ei de-april?!
Nepăsătorii vișini, furând copilăria,
Întind pe-un nor, la soare, cămașa-i de copil.
Ce strâmt mă simt în mine, când ochiul mi-ai dat Evă
Să-Ţi țeasă necuprinsul, durutul dor din verde,
Interior, copacii mă ispitesc prin sevă,
Dar drumul clorofilei, pe sub Tabor se pierde…
Voiam să beau din moarte, oglindul ce Ți-l poartă,
Dar inimii nu pus-ai, de-a stânga vremii, toartă.
dumitruichim 