Foto: artist Ginger Gilmour

Oi fi cumva vreun fel de lut,
cum șuguind îmi spui,
dar umbrei ( Ce-o fi umbra?
Gustul morții? ) numai eu,
Regină,
cu tine-n brațe știu
cum scara să i-o urc și noaptea să-i descui.
În loc
singurătățile să fie două,
suntem doar un sărut
și-o singură lumină.

Oare atunci, Pământul meu,
cum ar putea iubirii
planetă să nu-i fie, negraiului ”a” sferic?
Au nu așa,
când printre sălcii te iubesc,
văzduhul tău de întuneric
ți-l deapăn rar
ca spaima ce se-ncrină pe ulcior
din lacrimi de olar?

O, cât de-albastru luminează,
peste-al genunii prag din nelumesc,
planeta celor patru brațe –
Pământul meu purtându-ți trupul crud
ce-i încă ud
din struna cu tăcerile pe rază.