PĂIENJĂNIȚA

S-au întors  ciobanii  sus, la stână,

iar Maica obosită

mai,mai, să-nchidă somnului portița,

când

pe marginea de iesle,

de la’nceputul veacului – bătrână,

cu acu’n mână,

duios privea spre Ea

păienjănița.

”Nu tresări de frică pentru Fiul tău,

că am venit și eu să mă închin,

iar nu să-I fac vreun rău.

Nimic.

Vezi raza asta de la stea?

Prin gaură de ac încerc

ca să-i strecor

firul de aur tors a borangic,

dar mâna tremură

și ochiul tot mereu mă’nșală…”

Și Maica ajută păienjănița,

de toate pentru toate mulțumind,

dar gândul care fură, peste vremi o duce

și tresări văzând pe haina ei însemnul

ce semăna atât de mult cu-o cruce…

… și un suspin se strecură pe sub colind.