A, cum aș putea
din strunele negre să-ți torc
șăgalnicu-ți ”hai, măă…”,
când buzele tale-nflorind a sărut,
cireașa spre pârg și-o îngaimă?

Cocostârcul negru
în cuibu-mi de lut
cum ai crezut că mă-nspaimă,
când buzele tale-nfloresc a sărut
șăgalnicu-ți ”hai, măă…”?

Ispititu-a vârtutea inimii mele
asămănarea
cu ce i-ar fi focul.
Precum crinul negru
prin bulgări de stele,
din cuibul de lut,
așa-și împietrește
văzduhului tău
bobocul.

Dar nu degeaba porți nume de zână,
că veacului
poți ca să-i treci peste prag.
Ia-mă de mână
și spune-mi în dor că ți-s drag.
Când setea-nflorește-n fântâni spre sărut,
damnatul în pârg te îngaimă,
că nu degeaba porți nume de zână…

Ia-mă de mână
și ceartă-mi doar pana, străina,
neagră ca luciul de corb.
Leacul ți-l știe lumina
înfiorată în spaimă.
Ce-ar fi pârguirii
doar neapusul să-i sorb?

………………………………..hai, măă….!