Sfârșitul cu-nceputul în punct se întretaie,
Deci nu poți să ai punctul de n-ar fi aste două.
Cum poate fi Iubirea răcoare în văpaie,
Și cum nemărginirea-Ți și-ascunde focu-n rouă?

Sfârșind mă voi începe, dând morții izbăvire,
De pe cătuși strângându-i averile ruginii.
Migdali cerșesc prin mine eterna-Ți înflorire,
Când apofatic piscul e vârful rădăcinii

Înfipt prin noaptea humii ca nimeni să Te vadă,
Doar inima-mi pe-acolo ca-n schit de codri toacă.
Trei nopți, şi tot pustiul mi l-ai făcut livadă,
Dar cât a dus cămila, povara lui ”dar,dacă”?!

În loc să-mi dai osânda din punctul din Scriptură,
Mă-mbrățișezi, ca Iosif pe cei care-l vândură.