Voi n-ați văzut cum focul chiar iasca o ațâță?
Nu moartea, ci scânteia-i dă tinereții flama.
Despicătorii vorbei în sită-au strâns tărâță,
Cu-alchimicul de aur ne-au tot mințit arama.

Iubirea-i roata morii dând sens în suferință,
Pierzi bobului pariul? Și mai înalt e semnul!
Podoaba frumuseții-i cu pâinea de-o ființă,
Că ne hrănim din moartea ce-a înflorit-o lemnul.

Pe masa nunții psalmul să-și ningă tot damascul,
Fiorul buzei soarbă-n cuminecat rubinul,
Nebun îmbrățișării ce-o știe numai teascul!
Cântați din strună nouă, văpăilor bând vinul!

Când dragostea-i cât cerul, nu-i loc pentru păcate:
Iubiți, și-n bucurie făceţi-le pe toate!