Iubim până la vorbă, în rest rămâne piatra,
Din marmora de-alături, lăsăm ce vezi – o stană!
Romanța de sub dafin, din insula Sumatra,
Rămâne-o strălucire pe coapsa de castană.

Jurat pe floarea neagră, sau schivnica durere,
Sau sâni ce chiar pe diavol îl scot din minți și-ațâță,
Nu-i dragoste, ci mofturi moftindu-se-n muiere…
Și totuși despre Pâine găsești grai și-n tărâță!.

Păcatelor de moarte le-am mai scornit vreo șapte,
Pe unde gându-i hăisa de-a meșterit cu cariul…
Te-am pângărit Iubire, Tu singurul din noapte
Ce n-ai scuipat pe mine, lepros și preacurvariu,

Și-n schimbul lapidării, i-ai prins sub grea poruncă:
De n-ai iubit o dată, ia-ți inima și-aruncă!