Cu mine tot mereu mă iau la sfadă,
Ca lemnul sâsâind ce-l toci c-un clește.
De-am dat stihiei setea mea nomadă,
De ce c-un hoit bătrân mă pedepsește?

Port altuia tăgârța-i de ciolane,
Sisif – nu piatra, ci străinu-i sine!
E-un joc de etichete pe borcane,
Eu-s fără eu și mine fără mine.

Tatoo-ul scris pe timp îmi pune bir pe
Ce nu am fost și nici voi fi vreodată.
Complice Te-ai făcut cu-această stirpe
Ce-n trup străin m-a prins și-s tras pe roată?

Răsare Glas pe unde-am fost pârloagă:
– Să luăm aminte, graurul se roagă!