Ca vinul ni-i sărutul, când ascultăm pe Rumi,
Când struna de iubire îngaimă ne-nțelesul,
Că vorbele-s făcute să șugui cu-nțelesul.
Nu-ți amintești de mine de la-nceputul lumii?
Omar Khayyam, tot tânăr, ne toarnă din chitară,
Flămândelor sahare înfometând simunul.
Îndrăgostite trupuri, ulcior sunt astăzi, unul,
Dar mustul și mai tare înțeapă-n gust a seară!
Iubești? Ce mai contează trecutul, viitorul!
Nu-n toate e prezentul – ce-ai fost, vei fi Iubirii?
Precum e veșnicia chip al dumnezeirii,
Subțire duh ce-ntrupă, unul din altul, dorul.
Când până-n cer sunt cântec, taci, cuget rău și acru:
Iubesc, chiar însuşi iadul îl văd frumos și sacru!