Privighetoarea noaptea geloasă nu-i pe gâște,
Când caută ascunsul, la pragul Tău prin stele,
Că briciul nu se-ascute cum faci cu-o toporâște
Ci-l mângâi pe obrazul din cea mai fină piele.

Nu buzduganul, șoapta a dărâmat imperii.
Nu e învinsă piatra de trăznet, stropul apei
Cu-ncetul o subjugă, cum toarce firea cerii
Femeia cu fiorul abia-nserat al pleoapei.

Cu focul de cărbune e rudă diamantul,
Ce-asemeni se aprinde când dorul Tău m-atinge.
Te vreau nu ca sihastru, ci pătimaș c-amantul.
Nu ai spre împrumuturi un iad ce nu se stinge?

Ca lupul să Te urlu până la stins de lună,
Când vom fi deltă mării, vioară Tu, eu strună.