CÂND ÎȚI DESFACI VĂZDUHUL…

Când îți desfaci văzduhul
din copca de mărgean
și te alinți, cu noaptea
ce o lași să curgă-n freamăt lin,
precum un cântec umărului meu,
geloși cum să nu fie
întreaga-ți liotă de zei?
Parcă-i și văd scrâșnind,
verzui pe față, mestecând cucută,
când tu-ți desfaci văzduhul
din copca de mărgean,
cerșind, din alăută,
lumina vinului să-mi bei,
cu gustul podgorit al ei
amirosind a strugur pământean.

De ce îmi ceri
iubirea în spovadă,
când brațelor, tu ești pe rând
grădina cerului
și-a strunelor livadă?

Au nu auzi?
Precum o rază coarda e-n întins
și-i gata să se rumpă
de-atâta cântec strâns într-un boboc,
că pentru tine dinadins
văzduhul ți-l răsfrâng
precum o piatră scumpă
amarul ei,
până în miez de foc.
Geloși cum să nu fie
întreaga-ți liotă de zei,
când îți desfaci văzduhul
din copca de mărgean
pe umăru-mi flămând,
de pământean?

Deci, hai să repetăm de la-nceput,
dar înainte,
ce-ar fi să măsurăm cu veșnicia ta,
când îți desfaci văzduhul
din copca de mărgean,
câți ani lumină ține un sărut?