– Ceața prin văi se ridică:
Tată, mi-e noapte,Tată mi-e frică!
– Nu se mai vede drumul acasă?
– Lumina-i ruptă, inima roasă.
Punțile toate s-au frânt sub dorul
de mine însumi , risipitorul.

Ceața din munte viclean coboară
pe lângă moară, pe lângă moară…
Nu în părere se-aud cocorii?
– Ba da, cu ceață te-nșală norii…
– Unde ești, Tată – nerisipit rămas
cu mult mai aproape ca propriul meu glas?
Doare tăcerea, dar eu tot te strig:
De Tine mi-e foame și, tare mi- frig