Parcă mi-e dor din nou să fiu școlar
și să întreb la orele de geografie:
Dacă pământul e rotund,
atunci oceanele
cum ar putea să fie?
Și oare întrebarea
chiar ochiul nu-l încurcă
văzând corabia ce vine către noi
cum valurile mării
încet, încet le urcă?
Au nu ne’nșeală largul
zgârcit când ne oferă
la început numai catargul?

Eu nu Te’ntreb ca alții:
Unde ești Doamne și de unde?
Ca nimănui mi-s mările rotunde;
oricare lege îmi cade repetentă,
însă aici în vârful de ocean,
inima Ta – vecină –
o simt ca pe-o tangentă
cum mă atinge cu arcușul nunții.
Veniți la mine, sunt nebunul care
am învățat să-i smulg lui Dumnezeu
din rădăcină
munții!

Dumitru Ichim