image

Izvodul, dinspre curgeri, ca înspre vârf întrebu-l,
Dar nu cu vorba moartă, cum dăscălesc vlădicii,
Ci cu fiorul sacru al sângelui și-al fricii.
De ce, de robul humei, îți tot declini Horebul?

Îți iei plus optu-n haos, și golu-mi lași, Tu făr’
De gard cum vrea ceairul, scrii rațiuni în toate!
Te-nsâmbură lumina-n apus plin de carate,
De Te-am zărit în undă mi-o tulburi cu un nufăr.

Dincolo-i mai dincolo! La mii de cârji, strict – drumul!
Nici soarelui averea n-ai dăruit întreagă.
Deplin, Te-arată noaptea, a întru a se roagă!
Tot ce Ți-am scris cu pana, a fost pe vânt, ca fumul,

Că numai doar Iubirea prin Dumnezeu Te suie:
Te-am înhămat, căruței de lemn, cu patru cuie!

Dumitru Ichim

12 august 2016

 

Advertisements