Cărțile de acolo
s-au îmbolnăvit
și or să moară,
ca toamna
în ultimul nufăr.

Nimeni nu știe
ce e-n odaia de Dincolo,
și de ce vinilor
nenăscuta undă le-o sufăr
sub umbra de lampă târzie
a pinilor.

Cu toate or să moară.

Înfricoșate de cugetul rău,
se-ngrămădesc una-ntr-alta
ca boul trăznit de ceatlău.

Eu,
semn de carte –
fâșie țesută de in,
tuturora.

Ce ai să faci cu mine,
când o să vină ora
de mahorcă-n amin?
Vei privi într-o parte?

Eu –
semnul Tău,
legat de cărți
cu moarte…