Despre floarea-Soarelui
n-am povestit niciodată,
cu tocul
muiat în aghiazmă,
nici cu fum de tămâie,
ca norul nuntind în mireasmă.

Despre ea se scrie
cu tristețea și focul.
Oare-ale mele-s?
Oare-ale Lui?

– Floare a Soarelui,
pentru cine sub aur de brâie
pecetluiești, în cămară ca-n fagur,
ulcior domnind untdelemn?
Pentru rănile cui,
agonisite apusuri de hrană,
cu răsărit nelumesc în coroană –
minunea luminii, străina?

Oare de ce n-ai spus Soarelui
că vrei să Te urci până-n vârf
blestematului lemn,
însângerându-i tulpina
cu scrisul de mână
al fiecărui cui?