Tags

, ,

Portrete-flori-Isabelle-Menin01
Foto: Portrete flori, Isabelle Menin

Ninlil,
eu cred că am visat.
Era ca un a fost
ce din neunde suie.
Te coborâseşi din statuie
şi ai venit la scaldă.
şi se făcea că-s râul Eufrat,
că fără de lăută,
cu fiecare undă de smaraldă
cântam
cum din tristeţi ne răsărea
luceafărul Nibiru.

M-ai întrebat,
că nefiind văzduh,
aşa precum albastrul
cu-ntreaga-i fire-n ochiul tău e-ascuns,
cum aş putea să te iubesc?
şi ţi-am răspuns: ”Regină,
cu Eufratul şi cu lutul!
Au cine ştie graiul de lumină
mai bine ca sărutul
înveşnicirea lui când ţi-o rostesc?

Auzi cum cântă sturzul din amar?
Câţi spini
oare mai cere trandafiru’ ?
Argilei mele dacă-i eşti văzduh
eu îţi voi fi diseară
luceafărul Nibiru
şi voi aprinde-n trupul tău, minune,
vârtejul nopţii până-n os să ardă,
peste genune.

Am să te-nvăţ, lăută albă,
cum piatra ta de idol ştiu s-o scapăr,
sorbindu-te fără de strune, cântec pur.
Au nu ţi-s eu altarul din Nippur,
văzduhului ne-ngăduita coardă,
lăută albă-n braţe de luceafăr!

Auzi cum cântă sturzul din amar?

Voi da întreaga-mi înflorire de migdal
pe palmele crăpate
de arşiţi şi alinturi de olar,
spre-a modela pe roată
văzduhul tău de fată,
şi Regină
şi ulcior!
În lutul ars,
vrâstat cu somn de curcubeu,
lin,
o să-ţi torn în loc de vin
sufletul meu,
întreg şi fără împrumut,
ca să te fac nemuritoare,
cum e lumina care s-a născut,
la începutul lumii din sărut.”

Advertisements