Ochii inimii mele
s-au întâlnit cu ai Muntelui Yoho
până la glasul
Celui-fără-de- nume.

Cum s-au îmbrățișat
privirile noastre
în presusul albastrului Tău!

”…sărută-mă
cu sărutările buzelor tale,
că sărutările tale,
mai dulci sunt decât vinul…”

Inima bătea
după tropotul nesfârșitelor ape
ale bizonilor,
codri curgându-și apus spre apus,
așa cum se treieră vremea
până la bobul cel veșnic
al Spicului-de-Grâu.

”…sărută-mă
cu sărutările buzelor tale…”
că inima îmi bate
ca tropotul nesfârșitelor ape…
Iubește-mă
cum iubirea nu știe nimic,
cum izvorul își naște născătorul
neizvorât izvorând
iubirea din iubire…

”Nu ne-am văzut,
mi-a zis Muntele Yoho,
din ziua a patra, când ne-am jucat
de-a luminătorii de noapte,
tu fără de trup,
iar eu luminilor lor
cu-n cântec mai tânăr în grai.”

”…sărută-mă
cu sărutările buzelor tale…,
mi-a zis Mirele Yoho,
fii din nou ca atunci,
ieși din tine
și vino,
revino în brațele mele:
Luminătorul nopții,
fără de aripi lumina și-o zboară,
cântă fără de buze,
sărută doar cu sorbirea de foc
și urcă fără genunchiul plecat…
Ieși din tine,
nopților mele sunt flăcări,
mistuitoarei lumini –
întuneric de foc,
repejuni de genune-n vârtej…

Îmbracă-te
cu sărutările buzelor mele,
veșmânt de heruvimi nepurtat,
nici crinului povești de borangic
neîncercate-n petală prin tors…
și lasa-mă
să te ridic de subțiori
până la ziua a șasea –
poartă de Munte, poartă de om…

Dar ieșind din trup
încuie bine cuvintele tale de jos
cu toată lumina furată din ziua a patra,
pentru că iubirea noastră
va fi întuneric de-atâta lumină.
Ce vor face luminătorii cerului?
Ei încă nu știu că zestrea lor
e-ascunsă-n tăcerea de piatră
zidită în Chipul de om.

De azi înainte
Yoho va fi și numele tău,
nu în oglindă de lampă afumată,
curat și adânc
vei fi și lacului Yoho,
ca ochiul boului din Betleem,
cântecul zimbrului alb
cu coarnele întoarse ca-n stema
împărăteștii coroane
din osul de crai noi.

Notă
În dialectul Cree al indienilor Yoho înseamnă AWE and WONDER