Și șarpelui trebuia să-i dea un nume,
că era frumos ca un colier
pe care-l pierduse prin iarbă
Constelația Fecioarei.

Adam era singur.
Vicleanul
se strecură în fața lui pe alee:
”Cine te-a pus să dai nume și sfat
fără să știi de femeie?
Ești sigur că El ți-a suflat
asemănările Lui întru tine?
Poate că bietul o fi oftat
după mine.”

Când Preaslăvitul pogorât-a în rai
a suflat în inima lui Adam
petalele-ndrăznite doar
de orhideee
și o rosti pe Eva din Adam –
jumătate – inima lui, jumătate femeie.

Fu lăudat Adonai,
cu psaltirionul și harpele,
de toate luncile din rai.

Era puțin spre-nserare
când Eva văzând șarpele
i-a stors dintr-un fagur certare,
anume:
”Cum de-ai rămas fără nume?
Numai eu chematul ți-l știu.
Așteaptă-mă sub mărul înflorit.
Vin și eu,
puțin mai târziu!