Iubirea
nu are limbă de ceas
să ne aducă aminte
că-i prea târziu în acum,
când fără devremea
dintre noi
a rămas
ca o lampă fără cuvinte.
Nici soarele
nu are limbă de ornic.
Pe partea-i
ce numa’ dinspre Dumnezeu
se vede
este secunda-oglindă
spre care ne cheamă,
abis
de abisul Lui dornic.
Acolo lumina crește în sus
ca iubirea din cântecul meu
ce mereu
e altul, nespus.
Numai în brațele mele ești tu,
înrămuririlor floare.
Secundei solare
cu buzele tale netimpul il beu.
Inchide ochii și-ascultă:
Auzi cum lumina prin noi
înflorește în sus?
Some content on this page was disabled on July 8, 2020 as a result of a DMCA takedown notice from Catalin Marin. You can learn more about the DMCA here:
dumitruichim 
Frumos!!
Minunată odă închinată iubirii pe care nici timpul, nici soarele, nici luna n-o poate umbri!
Doar Dumnezeu o face eternă!
Pentru că numele Lui este Iubire!
Mulțumesc, înseamnă că stihul a găsit o vioară receptivă și bine acordată pt. genunea zborului alb!