Tags

ploaie 7 - www.okazii.ro

Ce fel de ploaie să fi fost,
c-asemeni nouă,
cum eram limpezi, fără mâl de ieri,
din nicăieri
s-a năpustit
zburdalnică prin parc,
și-abia apoi și-a amintit
c-ar trebui să aibă-un nor,
c-așa e logic ca să plouă.

Pe vremea-aceea de liceu
erau altfel de ploi
nu cum e cea a bătrâneții voastre.

Senin de cer îndrăgostit
era și sus,
dar mult mai mult era în noi!
Pe timpul uniformelor albastre,
nu ca acum când plouă,
cântau pe-atunci
altfel de ploi.

Aveai rochiță albă –
carouri verzi cu buburuze,
când ropotul de ploaie s-a pornit.
Ca un copil aiurea și poznaș
a început să bată
cu palmele-amândouă,
râzând în hohote,
pe-acoperiș zdrăngănitor de tablă
și pe tramvaie vechi
și-autobuze…
În brațe te-am luat, să nu te plouă!
Aveai fundiță
și rochița albă –
carouri verzi și buburuze…

Se tăvălea prin colb,
sărind
zvârlea pe caldarâm, râzând,
găleată cu găleată,
iar eu țineam în brațe
cea mai frumoasă fată,
cum zarea mării –
basmul ei viking,
eu care nici măcar nu îndrăznisem
de zorii mâinii ei să mă ating.
Și ploaia, cum făcea din ochi,
mai răsturnând încă-o găleată
din hohotul fântânii.
Simțeam cum îi răsuflă sânii
sub rochia de ploaie sărutată
când stropi din apa vieții
mă ispiteau culesului, pe buze.

Avea rochiță albă –
carouri verzi cu buburuze,
iar în privire
se furișase
spre rod amar cireșul înflorind
întregul lui poem despre iubire.

Ca dintr-o joacă ploaia s-a trezit
că totul e senin în jurul ei
și fără nor de care să se țină
a dispărut prin frunze,
dintr-odată,
lăsându-mă ca-n vis ținând în brațe
cea mai frumoasă fată.
Nu mai avea pe buze stropi de ploaie,
ci numai pârguitul din grădină,
iar în sprânceană
întrebătorul zbor de rândunică:
”La început, spun drept că mi-a fost frică,
dar crezi că s-ar putea să mai revină?”

Advertisements