Tot mai aproape…

Căderile de ape
încerc să le-nțeleg,
dar nu le văd,
ci doar le simt.
Prin mine le aud
clopot și toacă de argint.

Somnul ușor
întotdeauna-i crud.
Nici o petală
marelui cerc
nu e în plus.

Căderile-mi de ape,
în drumul lor
spre nor
se-aud atât de-aproape
prin cântec,
tot mai spornic
și se-nțeleg ca iarba-n
aceleași limbi de ornic.
-Despre ce?
Despre ce?
Despre ce?
– Un-spre-ze-ce,
un-spre-ze-ce,
un-spre-ze-ce,
răspunse apa
întru purcederea
spre nor.
Trage podul
spre somnul ușor
al apelor cu firea în sus,
al apelor cu frica în sus,
al apelor cu firea în sus,
și să nu uiți
că te-am născut spre toate
cu-o virgulă și-un plus!