Tot ce e dat
ochiului nostru să vadă
sunt lucruri.
Văzutele,
cărora țărâna și nisipul
le cântăresc și umbra și chipul.
Nici măcar a lor nevedire
către a opta zi.

Ochiul nostru nu poate auzi.

Ochiul nostru, săracul!
Nici măcar să ne caute prin sunet
ca liliacul.
Ochiul nostru nu poate
ca să privească prin noapte
înțelesul.
În locul ciorchinilor de stele,
se mulțumește cu un dărăb de iască.

Numai ochii îndrăgostiților
lumina știu s-o-nflorească.
Nici de cuvinte n-au lipsă.
Fără de ele,
ce adânci sunt tăcerile rare
ce au ispitit și pe soare
să cadă în eclipsă!
Pleoapele
apun nerostitul rostindu-l
cu apele,
iar buzele crude
setoase văd altfel,
nu gubav ca ochiul bătrân .
Ele chiar nevăzutul
de dincolo de este pot să-l vadă.