Pe unul îl duceau astăzi
în afara cetății
și toți plângeau
în urma dricului.

Grâul s-a-nălțat
spre urechea Copilului
șoptind către Dânsul:
”Spune-mi și mie
cât de nătâng li-e vaiul și plânsul!
N-au auzit de aritmetica
spicului?
Unu minus unu,
nu este zero cum socoata greșesc,
rezultatul spunând că-i nimic.
Nimic este zero, orfanul de număr.
Unu e-ntregime unul,
dar mai ales când îl scobor din spic.
Scădere la voi? Spre ce vă e plânsul?
Când unu cu taina adunu-l
‘nainte de zero îl spun.
Scăzutul altfel se învață
cum Tatăl mi-l scrise în spic,
că Unul se-ntoarce în unu,
iar unu n-a fost niciodată-n nimic,
de-aceea lui zero sub nas se răsfață.
Când vei fi mare
(nu uita scălâmbul din carte)
îndreaptă-le năravul de-a tot gusta din moarte!