CHIAR   INIMA   L-A  PĂRĂSIT  PE  IOV

 

Pe la târziul livezii

Iov, după durerosul cutreier,

de căldura amiezii

aproape ucis,

își găsi inima

la capăt de drum,

la uitare de vis.

 

Dormea.

Păzită de un greier.

 

In afară de ea

Iov nu mai avea

pe nime’

și și-o recunoscu

după ecoul de ape

despletit ca-n scoică,

din limpezime în limpezime,

din abis în abis,

genune pe brâncă

oglindindu-se.

 

Nu îndrăznea s-o trezească,

dar în străvezimea adâncă,

unde-ațipește unda-n străverde rotund

cineva-i lăsase-un bilet

cu literă vie pe prund:

”Te-am căutat și nu erai acasă.

Te iubesc și revin.”

Dumnezeu cu-n peștișor de argint

adâncul inimii lui Iov,

pe unde părea mai pelin,

îl semnasă.