PRIMA  ZI  LA  AZIL

Vecinul de pat la azil

tăcuse ascuns după perdea

până spre seară,

apoi, din senin, cu o voce slabă

șovăind mă întreabă:

”Mai ai vreun copac pe afară?

(Nu-ți fie graiul împins să răspunză,

necunoscutule domn.)

Aici copacii de-afară se vând

până la ultima frunză

pe împrumuturi albe de somn.

 

Numai noi am rămas

ce stăpânii lumii nu știu,

că suntem, cu steme nescrise,

cei mai liberi copaci

pe malul acesta pustiu.

Pentru somn mai așteaptă…Și taci

până-n ultimul strop de târziu.