POPAS LA STELA A PATRA

La stela a patra,
îndrăgostitul de la Eufrat
încă mai cântă din liră
şi stihul
împurpură piatra,
până-n străfundul duhului,
începătură slovei
cu roșul scris din primul lui april:

”Cuvine-s-ar
cu rodul din tâmpine,
adumbrirea inimii
să te-ntâmpine,
stăpâna mea și a văzduhului.
Regină
Ninlil
suntem atât de singuri!
Au fi-va-ngăduire
sărutul tău să-l sorb
din flacără pelină?

Mustită-i firea vinului
de fiara Tigrului, în ochi.
Dă-mi spuma de lumină
să i-o beu.
Că setea-i sieși sete,
o știu și nu mă tem,
tu, prea frumosul meu blestem,
damnat în timp
să te iubesc mereu,
întruchipare a tristeților
din stihul meu!

În ochii tăi de ciută
văd dorurile noastre
până-n izvodul lor
cum se sărută.

Tu treci cântând prin mine,
țărână călătoare,
precum un nor
pe ispitirea lui din hău,
dar eu veșmântul
din perlă voi să-ți țes
şi diamant să torc în fir subțire.

Nu din iubire
văzduhul poartă-n temelii
numele tău și-al meu
cât fost-am soare?
Pe lespezi scrib și-n humă cântăreț.
Tu, rai cuvântător de frumuseți!

Lasă-ți lectica-n umbră.
Sunt alte ceruri ce-ai putea să-mi spui.
Când trandafirul
cade în vreme spre iubit
e scrisul lui de-a ghimpele
și chiar cu floare
cuiul te doare
până la spinul lui de cui.

Tu nu auzi noptândelor izvorul
ca niciodată din veninul humii?
Vino în brațe să-ți rostesc
lumina-ntreagă
dintru începutul lumii!”

***

…și amândoi,
sărut după sărut,
purcesu-au până la stela-a patra,
dar ea fiind regină
a trebuit să meargă mai departe,
dar i-a lăsat alăturea de liră
și puntea cum se trece peste moarte.

Îndrăgostitul,
din cântec curat,
pe Ninlil
cu-ntreaga-i lumină-a furat.
A furat-o din cer,
și din lut
de ulcior.

Glasul lor
până în noaptea din azi
se aude chiar peste Eufrat.

Pe stela a patra.

Acolo-a-nflorit veșnicia-n sărut
așa cum toate stelele tac,
iar piatra
cu spinul a scris
taina nescrisă în veac
și pe jar s-a sculptat.
Pe stela a patra.