ZIDUL  PLÂNGERII

 

Între a fi sau a nu fi

de ce mereu

ne-oprim la-ntrebare

și nu-ncercăm ca să-i sărim

și peste?

Doar numai Dumnezeu își spune

că  este

Cel ce este,

dar noi suntem ce nu suntem,

că devenind ce nu suntem –

când am ajuns acolo,

e loc destul,

mereu pentru dincolo,

când neființa prinde gustul de a fi.

 

A fi sau a nu fi?

Cuvântul e șubred la coajă.

Același val nisipul ni-l frământă,

doar scrisu-i diferit pe plajă.

Si totuși… și totuși… și totuși…

De unde se-aude strigarea:

”Thalassa, thalassa!

Unde ni-i steaua, unde ni-i casa?”

Ispitiți de a fi, pofticioși de-a nu fi –

nu-i să te iei la trântă

ca Iacob cu îngerii,

sau în negoț cu valul,

ci să ajungi la cel ce ești,

mai real ca realul –

Zidul Plângerii!

Si dincolo? Pe-acolo erau îngerii,

dar azi e Marea Moartă.

 

                            ***

”Domnilor, ne spune ghidul, așteptați!

Acolo este Grădina,

dar Cineva încă se roagă!”

 

Un singur Om a mai rămas în noapte.

 

Ce-o fi spunând? Și de ce

 în șoapte,

de după Zidul Plângerii?

Oare nu cumva și Lui

îi tremură lumina?