Valeria Merca‎ în Dumitru Ichim poet

4 ianuarie 2019

Despre Părintele Dumitru Ichim: onoarea și bucuria de a-i fi contemporani

(cu urarea de La mulți ani frumoși, sănătoși! În numele frumosului din cuvinte…)

Imaginați-vă reporteri pentru o zi, dați-vă întâlnire cu personalități ale neamului nostru, cei care l-au cunoscut, îl cunosc și recunosc pe părintele Dumitru Ichim.

Adresați-le o întrebare și vedeți ce răspunsuri primiți.

Iată varianta mea:

Reporter:

Am avut privilegiul de a-l cunoaște pe îndrăgitul, inegalabilul Părinte-Poet Dumitru Ichim, nume cu rezonanță pe tărâmul creației literare – pe site-ul Însemne Culturale, unde așteptam, de fiecare dată, cu sufletul la gură o nouă postare. O stare de bine, o imensă bucurie și înălțare spirituală simți atunci când îi citești poezia. Domniile voastre, cei care l-ați cunoscut mai îndeaproape, ce ne puteți spune despre marele nostru poet?

Iată răspunsurile primite:

Ne găsim cu adevărat în fața unui autentic poet, dăruit de pronie cu un remarcabil și subtil talent, de la care așteptam și alte realizări acum când, găsindu-se printre noi iși poate turna în versuri visele, fără de teamă.

Nicolae NOVAC

Poetul caligrafiază cuvinte ce au imaginea unor fulgere de lumină, despicând tonurile de gri și violet, ale norilor suprapuși unui apus de soare, la vreme de toamnă. Un labirint de forme și culori învăluie ca în vis, o natura umanizată, de la facerea ei și până la eternitatea de tipic mioritic.

George BĂJENARU

Caut în amintire și nu-l pot despărți pe studentul Mitrel de poetul Dumitru Ichim. Nu mai știu când a început să scrie poezie și nici când mi-a citit primele versuri, dar am sentimentul, încă proaspăt,că tânărul acela, cam folcloric și cam șugubăț în aparență, își lua în foarte serios ceasurile de taină, a căror pârgă refuza să fie doar o simplă promisiune. Arta lui se maturiza de timpuriu și mai rămânea perspectiva consacrării prin litera tipărită.

Valeriu ANANIA

Pentru prima oara în limba română poetul Dumitru Ichim, încearcă o formă nouă de poezie fixă, alcătuită din 17 silabe, numită haiku. Desigur este o artă de a scrie haiku, și o artă de a citi aceste poeme încântătoare, fără a le ucide inspirația, si călcând pe silabe cu grija sacră de a nu le clătina din starea lor creatoare de imagini, de gânduri și de visuri, într-un cuvânt, de poezie autentică, ființială.

Este meritul părintelui Dumitru Ichim de a trage prima brazdă haiku în poezia româneasca dovedind că această formă fixă nu încorsetează, ci dimpotrivă, stimulează virtuțile creatoare ale limbii române.

George ALEXE

Poezia părintelui Dumitru Ichim te întâmpina ca o contemplare a universului sensibil, a naturii înconjurătoare, a cărei prezență îmbracă aparent valența telurică, ea aparținând însă unei lumii ce proorocește veșnicia. Spiritul este neliniștit, rodește în lumea naturii, istoriei, religiei, le transforma în expresie cu semnificație nouă, unde cuvântul priveghează.

Alexandru TOMESCU

L-am cunoscut pe părintele Dumitru Ichim cu mulți, mulți ani în urmă, când sensibilitatea sa deosebită i-a deschis drumul literaturii. Studentul Ichim frecventa cenaclurile literare ale Bucureștiului, împreună cu viitoarea sa soție, Florica Batu, și toată lumea era de acord în a spune ca ambii se distingeau printr-un dar deosebit al cuvântului scris.

Lidia STĂNILOAE – IONESCU

E surprinzătoare și totodată încântătoare puterea poeziei poetului Dumitru Ichim, de a pătrunde și de a dezvălui depozitul de perle al memoriei noastre sufletești. Reușim, citind poezia lui, să găsim sau sa regăsim gândurile pe care le-am avut sau cuvintele pe care am vrea să le dăruim prietenului, iubitei, soției, copilului; reușim să găsim răspunsuri sau poate, câteodată, definiții, la ce a însemnat sau înseamnă pentru fiecare dintre noi, clipa cu fericirea sau cu durerea ei.

Preot Ioan ANDRISOAIA

***

PSALM CU JOHANN STRAUSS

N-ai să întrebi crâșmarul de-a rozelor podoabă,

Nici în salon, mercurul, dacă-i senin afară;

De-ajuns nu e tristețea, să-i construiești o gară,

Cu trenul care pleacă sub scriere arabă?

.

De unde vii iubire, floare ce-o știu doar prunii,

Că strai dând suferinței, din sterp de lunci – livadă,

Din deznădejde, hohot de râs – în munți cascadă,

Când dreapta-nțelepciune o știu numai nebunii.

.

Ești tuturor ‘nainte și tot ce-o mai fi după!

Copil cu arc? Aiurea! Ce arc e balalaica!

Au cu nutreț și frunze vrei să-ți hrănești leoaica?

În dragoste bei focul din buze, nu din cupă.

.

Iubire, niciodată n-ai fost atât de-aproape:

N-auzi? E Johann Strauss… De dincolo de ape!