Nu judeca prea aspru.
Ne-ntindem doar atât
cât ne-am cuprinde moartea și-nceputul ei.
Tu ești Iubirea Pură.
Piatră pe piatră – Munte,
iar răsturnată-n piatră – Yoho!
Ești Mirele.
Solemn Ți se deschide Miezul Nopții,
cu miriadele de constelații
genunilor sorbindu-le genunea.
Când Tu iubești – eternitatea-i strâmtă,
iar infinitul – fiul tău mai mic.

Chiar dacă soarele
e tot ce-avem, această lampă afumată
și-aceste coji de noapte
fără de miezul Pâinii,
dar
nu ne judeca prea aspru.
Pe unda verde-a morții
îți odihnești deplinul,
răsfrânt în noi întocmai,
piatră în piatră,
lumină în Lumină
și chipul Tău,
răsfrânt pe ape ni-L întinzi,
până ce-n noi
asemănarea Ta ne strigă.

Pescari,
n-am prins nimic o noapte-ntreagă,
și moartea ne-a scăpat de-atâtea ori,
dar Tu ne-aștepți pe țărmul de nisip
cu pește fript
și faguri din chemare.