La Niagara,
genuna curgându-și genunea
înfricoșatului puhoi,
am văzut icoana
Judecății Tale de-Apoi
precum zugravul răpitu-a din vis
albastrul poienit la Voroneț.

Când ai să chemi
pe toți la-mbrățișare,
așa cum pildei afumate-ai spus,
întreaga Niagară
recunoscându-Ți glasul
cu toate duhurile humii
o să se-ntoarcă înspre Tine
și o să curgă-n sus,
precum luminile
către nuntirea lumii
din feciorelnicul fără de seară.

Iar când Judecata
va fi spre sfârșit
și gata ospățul de Cină
o voce
se va auzi ca un geamăt în hău
(unii zic c-ar fi iadul)
și Tu-i vei răspunde
ca floarea prin lut
când furtul din soare și-arată:
– Cine ești de mă strigi
pe-un nume aproape uitat
ce doare lumina dintâi în urzit?
– Sunt și eu fiul Tău,
fiul Tău cel pierdut.
Iadul tot l-am făcut
și cărări și ocol.

…îmbrățișat,
o să rostească doar: Tată…,
iar restul va fi spus
de scaunul gol.