DESPRE VĂZ NU VORBEȘTI…

Despre văz nu vorbești.
Ochiului îi este de-ajuns
privirea.
Nu descrii auzul, respirul,
dar, mai ales, iubirea.

Trandafirul
n-a scris nici o carte
de-nțelepciunea culorii,
ori de-adierea
de prin răcoarea grădinii,
trăgând cu urechea
la bobul de rouă.
Adevăr zic vouă,
nimeni dintre fiii cerului
n-a cântat mai frumos,
în graiul luminii,
despre iubire,
de la mireasmă
până la ultimul spin.

Despre văz – orbii vorbească.
Ochiului
îi este de-ajuns
îmbrățișarea din privire,
cum numai ochiul
știe să iubească.
El în toate ce sunt de-a văzutul
îi vede luminii sărutul.
A-toate-iubitor
este ochiul!

El nu măsoară
cu terezia, kilul, sfoara
sau cotul.
Nu e nevoie
să-mi spui mă iubești
când A -Toatelui-Totul –
Iubirea,
prin ochiul tău,
fără aripă,
văzduhul și-l zboară.

Crezi oare,
cuget de biet muritor,
vecia ta
putea-voi să-nțeleg?
Doar prin iubire
livezile-ți
ca stupul le culeg,
precum lumina
tăcerea din livadă.

Brațele mele
știu altfel să vadă,
precum un cântec
înfiripând ecoul
din lăută,
ca norul
când văzduhul ți-l sărută,
când apele de bucurie ți se roagă,
iar eu le tălmăcesc
din limba eufrată,
că te iubesc
cum nimeni n-a iubit vreodată,
de la Nippur și până la Uruk,
cu tot Sumerul începutului de lumi!

În limba cuielor pe lut,
doar cu Cel-Veșnic mă aseamăn
când spun cât mi-ești de dragă!
Numai prin El
adâncul știu-l.

Vecia ta e ca pustiul.
Semeț,
nu-și vrea alături semuire
decât oceanicele-i dune.
Dar eu ți-aduc
întimpurirea mea,
înveșnicindu-te
din patru zări și strune.

În locul
apusului cu-n singur soare –
întreaga noapte plină de luceferi
în miriade ce-au scăpat din număr,
când mult ștrengarul meu sărut
te strigă
pe luminișul de pe umăr.

Până-n tării s-a ridicat pustiul,
trufaș în urletul coleric,
ca-n locul străluminii hialine,
să prăbușească totu-n întuneric.
Cel-Veșnic, ce-i a-toate-viul,
văzând doi tineri cântându-se de mână,
a prins pustiul de grumaz,
și-l puse urma lor să o sărute,
de pe fâșia de nisip
din rugăciunea mării…

Vecia ta, cea fără chip,
n-a cunoscut nici văzul, nici respiru’ !

Ninlil,
a răsărit luceafărul Nibiru –
povestea noastră,
ce spinul și-l ascute-n patru strune
și-l scrie-apoi în lut!
Întreabă-l, în lumina lui,
cum s-ar putea traduce: vreau să te sărut!