Cine-Ți cunoaște gândul? Ce-ai în cârlig ca nadă?
Împrumutat-ai trupul, să prinzi ce nu-i al Tău?
Nu-i prea puțin o moarte, când Tu mi-ai fost livadă?
În clește îmi țin fierul pe propriul meu ilău.

Ulcica, sau ulciorul, pot dojeni olarul,
Sau slova de cerneală penița din condei?
De sunt măsura humei, de unde-atunci paharul?
Știai c-am stors pe șarpe, ca frânghia, să bei?

În loc ca să-mi restitui murirea, plus dobândă,
Dai celui ce Te vinde obrazul spre sărut.
Ce-ar zice Sabaotul? În loc de bici, osândă?
Pilat își spală palma înscrisului din lut.

Iubire, nebunie ești celui înțelept:
Judecătoru-Ți jură pe-un Dumnezeu nedrept!