sursa foto: http://www.eflog.net/meianoite

”Tu ești o fată de treabă”,
copilul îi spune mării.
”Toți cred că sunt mic,
și între ei,
îi aud în șoaptă cum zic:
Să nu afle copilul!”
Continuând,
gânditor o întreabă:
”Demult ești pe-aici?
De unde-ai venit?
Tu și cerul
ați fost vreodată mici?”

Apoi
cu privirea pierdută departe:
”Mare,
ce știi despre moarte?
Cumva și de tine,
cum aș putea să-ți zic,
cei mari se fereau:
”Vezi că ne-aude
și încă e mic. ?”

Întors acasă,
acum ca omul mare oftează
când nu-nțelege
bucoavna din carte:
”Of, marea
de ce n-a-nvățat
și ea să știe de moarte?”

Văzând garafa
clepsidrei celor mari, de pe geam,
i se-ntristează chipul:
” De ce nu știți, oameni mari,
să vă jucați cu moartea ca marea
cum ea mereu și-o fură
din margini cu nisipul?”