·
Întâlnirea cu Poetul pr. Dumitru Ichim este dovada că miracolul există. Este o mare bucurie pentru noi faptul că am reușit să publicăm o nouă carte a Părintelui și să participăm la Sesiunea omagială dedicată împlinirii a 80 de ani ai Părintelui Dumitru Ichim, sesiune organizată la Iași, în cadrul Simpozionului Internațional „Explorări în Tradiția biblică românească și europeană”, de către: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Studii Biblico-Filologice “Monumenta linguae Dacoromanorum” Iaşi, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Asociația de Filologie și Hermeneutică Biblică din România, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași.
În perioada 30 mai – 1 iunie 2024, am fost prezenți la Iași, trăind bucuria întâlnirii cu Poetul și Omul Dumitru Ichim, care ne-a dat speranța că (mai) există preocupări pentru poezia religioasă, pentru inspirația sacră, pentru poezia ce înalță și mistuie.
MULȚUMIM organizatorilor, lui Iosif Camară în mod special, pentru eforturile depuse de a aduce Poezia lui Dumitru Ichim Acasă.
Volumele lansate la Iași sunt:
Dumitru Ichim, Micul Botezător – Finul lui Dumnezeu
Maria-Daniela Pănăzan, Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic.
Ne-am bucurat să-i cunoaștem pe prietenii Poetului: Dana Andreea Neagoe Focșa și Costel Hărăbor. Alese mulțumiri și gânduri bune!
„Poetul Dumitru Ichim se situează în rândul marilor creatori de poezie de dragoste din literatura universală, printr-o viziune unitară tematic și prin profunzimea și complexitatea ideilor. Consider că este nevoie ca istoria și critica literară din România să redescopere opera impresionantă a unui poet singular în literatura de azi, dar nu singur, fiindcă Poezia pe care o oferă lumii este provocatoare și ea va influența noile orientări estetice. Chiar dacă poate fi comparat, fără îndoială, cu Shakespeare, cu V. Voiculescu sau cu L. Blaga, Dumitru Ichim rămâne unic prin limbajul artistic și noutatea ideilor poetice. Poemele se înscriu în tematica religioasă, este adevărat, dar această sferă nu le știrbește valoarea, ci le șlefuiește asemenea unui diamant. Psalmii și sonetele poetului Dumitru Ichim sunt cântece ale iubirii, care “toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește” (ca să-l parafrazez pe Sf. Apostol Pavel, Epistola întâi către Corinteni). Este iubirea în permanentă rugăciune, care poleiește divin sufletul omului, integrându-l în absolut. (Maria-Daniela Pănăzan).
“Ne aflăm în fața unei opere unice, impresionând prin autenticitatea trăirii metafizice, prin mesaj profund uman: iubirea salvează, iubirea mânuiește. Prin opera sa, Poetul, Preotul, Omul Dumitru Ichim conturează o nouă dimensiune ontologică, prin care adaugă noi valențe poeziei românești. De la “cercul strâmt” eminescian la “cercul spiritual” ichimian sunt promovate în lirica de azi valori poetice autentice fără de care nu poate exista emoție artistică sau estetică: trăirea deplină a tainelor existenței umane.” (Maria-Daniela Pănăzan)