Din nor
de dor
mă smulg…
Cobor
ca fulg
plutind
colind
sub ram
la geam…
Că strai de crin
am scos din scrin,
cu inul scris
la cheutori.
Jumatea mea –
cireș cu flori,
cireș-demult,
vin să ascult
cum prin tăceri
colind de meri,
la fel de drag,
îți scriu pe prag,
ningând pe ieri.
Că fără greș
te vreau cireș,
dar nu cumva
din zbor alene
colindu-mi stea
de casă nouă
să-l prinzi în gene
cum timpu-atinge
un bob de rouă,
ci mâna dă-mi
ca peste vămi
să te învăț
a ninge!