ISPITIREA LUI IOV

 

”Zici,dincolo de mine, peste, e

vreo altă devenire?

Prea dulce-ar fi eresul

sfârșind această tânguire

și suferințelor – alesul.

Crezi tu că peste iazul altei lumi

să mă înalț a trestie?”

 

Satan lui Iov – în înger luminat –

îi șușotea că trestie de-ar fi,

( neam de papirus),

înțelepciunea lumii i-ar spori

pe sulul altei vieți înfășurat.

”După atâta-mpotmolire

în veac, nămol și baltă,

o nouă viață n-ar fi mai înaltă?

Bolind după himericul liman

și zbuciumări,

din rău în tot mai rău,

ce zici, să stai cu Dumnezeul tău

la sfat de trestie șoptit?”

îi repetă și mai ascuns Satan.

 

Alături Fiul Omului

tăcea

privind la Iov, dar sufletu-I amar

îl adia

cu-alt gând pe îndelete:

”Sărmane Iov,

în vârf de trestie  – burete!

Poți tu să mă săruți cu fiere?”

și cu durere

își șterse fața, uda:

”Chiar primul ucenic al meu

se clatină ispitei

de-a se-nălța

acolo unde n-a ajuns

sărutul să-și termine Iuda?”

 

 

Și Iov privind în jos

la îngerul cu tivul de iacint,

îi observă pe sub veșmânt copita

spoită cu argint.

 

Alături Fiul Omului

tăcea..