Ieri lângă patul meu

s’a oprit o fereastră:

“E frumos afară”, zise în cele din urmă.

“Stiu”, i-am răspuns;

Apoi ne-am privit unul pe altul

furați de orice  cuvânt

de care să ne prindem.

“Dacă pot să te ajut cu ceva,

dă-mi un telefon” şi a plecat

aşezându-mi perna mai bine.

Apoi au venit două uşi.

Una era îmbrăcată în alb şi alta în negru:

“Am venit să te luăm acasă”

zise cea îmbrăcată în alb.”Afară e soare.

Livada de cireşi a înflorit…”

“Am venit să te luăm acasă”

zise şi cea îmbrăcată în negru.

“Afară e lună plină

de parcă ar fi ziuă. …Arţarii roşii,galbeni…

şi apele în murmur din pravilă rostesc”.

Sora intră în cameră zâmbind

şi tot zâmbind îmi invită uşile afară:

“S’a terminat ora … E târziu… ”

Rămas singur

aud doar pantofii vizitatorilor plecând:

tic-tac…tic-tac… tic-tac…tic-tac…

Unde a stat fereastra e o pânză de giulgiu pe geam.

In locul uşilor – două scaune goale.

Numai ceasul s’a îndrăgostit de uşi şi-mi repetă:

“A-fa-ră- e…a-fa-ră-e…a-fa-ră-e…’

Kitchener,Ontario